Pagina principală Mama + Copil De la 3 la 7 ani
Tema se referă la subrubricile:
Elitex — instituție de învățământ privat, genul de activitate al căreia este oganizarea învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal.
Echipa grădiniței EDUCENTRU din Chișinău vă invită într-o excursie virtuală prin acest minunat centru educațional. Dar, dacă dispuneți de timp, nu ezitați să le faceți o vizită, poate anume aceasta este grădinița perfectă pentru copilul dvs.
Despre grădinița ”Educentru” din sectorul Râșcani al capitalei, am scris nu o singură dată. Aici revenim cu plăcere ori de câte ori apare asemenea oportunitate. Săli luminoase, dotate și amenajate conform nevoilor și vârstei copiilor, personal binevoitor, cu experiență didactică și dăruire față de cei mici, și cel mai important – copii fericiți.
Odată cu admiterea la grădiniță, în viața copilului începe o etapă nouă și foarte importantă. Dar este important să ajutăm micuțul să se adapteze. Ce e de făcut? Recomandările psihologului.
Dacă ați vrea să știți cum e la Educentru – grădiniță privată din capitală – citiți opinia Elenei Boaghie, cadru didactic care a înlocuit educatorul de bază pentru perioada de concediu și a avut ocazia să afle din interior cum stau lucrurile la acest centru educațional.
Vorbim despre ”Educentru” – instituție de educație preșcolară amplasată într-o regiune liniștită a sectorului Râșcani din capitală. Aici totul a fost gândit pentru confortul fizic și emoțional al copiilor – clase luminoase, fără culori stridente și fără materiale vizuale în exces.
Psihologul pentru copii, Natalia Șoșeva, explică cum ne putem ajuta copilul să se adapteze la grădiniță pe timp de pandemie și vorebește despre două riscuri subtile în acest proces
Cum stimulăm la copil respectul față de mediul înconjurător? Diana Docuceaeva, educator cu experiență vastă în pedagogie, oferă exemple de activități ce pot fi desfășurate cu copiii la grădiniță, pentru a- i învăța de ce și cum trebuie protejată natura.
Dacă, din anumite motive, nu doriți să vă dați copilul la o creșă sau la o grădiniță de stat, puteți opta pentru învățământul preșcolar privat. Iar pentru a vă facilita alegerea, vă propunem lista completă a grădinițelor particulare din Chișinău.
Grădinița privată ”Elitex” — instituție de învățământ cu predare în limba română din sectorul Botanica, municipiul Chișinău. Grădinița este amplasată foarte comod, într-o zonă liniștită, ferită de poluare fonică și atmosferică, în apropiere de Grădina Botanică. Astăzi vă vom povesti mai multe curiozități despre aceasta.
EduCentru este un centru educațional cu program de mini-grădiniță de la ora 08:00 până la 18:00 (de luni până vineri), având diverse cursuri, inclusiv în weekend. Fondatorii centrului sunt părinții care și-au dorit o grădiniță altfel, cea prietenă cu profesorii, copilașii și părinții. Mai multe detalii despre EduCentru găsiți în continuare.
Частный детский сад Elitex — это образовательное учреждение с румынским языком обучения в секторе Ботаника, муниципия Кишинэу. Сад расположен очень удобно, в спокойной зоне, удаленной от атмосферных и фоновых загрязнений, неподалеку от Ботанического сада.
Grădinița are o mare influență asupra formării personalității copilului, anume aici micuții petrec mai mult timp în activități, decât acasă. Deci, nu e de mirare de cа pentru toți părinții conștienți, alegerea unei grădinițe potrivite pentru copil, reprezintă o chestiune extrem de importantă.
Dacă copilaşul dvs. curând trebuie să meargă la grădiniţă, probabil sunteţi îngrijoraţi de faptul cum el se va acomoda unui nou mediu. Să aflăm împreună ce putem face din timp, pentru ca ulterior totul să decurgă bine.
Aveți posibilitatea de a vedea cu ochii proprii cum învață, se distrează, desfășoară activități creative și se odihnesc copilașii în această instituție de învățământ deosebită.
Cum este în realitate persoana cu care copilul dumneavoastră va comunica toată ziua la grădiniță? Cum să înțelegeți dacă educatoarea pe care o aveți în față este bună sau rea? Explică expertul în relația copil-părinte, psiholog și mamă a doi copii, Anna Crasilnicova.
Dacă piciul dvs. se pregătește să meargă la grădiniță, va trebui să-i cumpărați un șir de lucruri necesare. Listele pot varia, în funcție de instituație, dar, în general, acestea se aseamănă. Să vedem ce trebuie să cumpărați și de câți bani veți avea nevoie.
"Copiilor noștri li se altoiește dragostea de carte, de muncă, li se descoperă la maximum toate valorile. În condițiile noastre, în clasele și colectivele noastre, copiii au șansa să-și deschidă sufletul în fața profesorului." — Tatiana Calistru, directoarea grădiniței-liceu Elitex.
Fondatorii Clubul Copiilor "Spiridușii" sunt soții Valentin și Stela Stîncă. El este psiho-pedagog, ea — pedagog și autoare de manuale de știință, iar pe lângă toate acestea sunt părinții a unui băiețel și a unei fetițe de 11 și respectiv 2 ani. Și-au început activitatea cu lansarea unei reviste, prin care educă la distanță până în prezent picii din toată țara. Recent, au deschis și un club pentru copii. Astfel, zilnic își împărtășesc experiența și cunoștințele cu alți părinți, oferind copiilor acestora acea educație de care au ei nevoie în realitatea lumii în care trăim.
Dacă din anumite motive copilul dumneavoastră nu frecventează o grădiniță obișnuită, însă, oricum, ați vrea să socializeze, să-și extindă cunoștințele — analizați opțiunea de a merge la o grădiniță cu program de jumătate de zi. Actualmente, multe centre pentru copii oferă asemenea serviciu, care sunt acestea — aflați din articolul nostru.
De ce unii sunt urmăriți de un ghinion cronic cât privește educatorii copilului?
Grădinițele de stat din Republica Moldova sunt întreţinute din bani publici, părinţii trebuie să achite doar o anumită parte din costul pentru alimentație. Cât plătesc pe zi părinţii pentru hrana copilului la grădiniţă şi câţi bani sunt alocaţi din bugetul de stat aflaţi de la şefa Direcţiei Educaţie, Tineret şi Sport a sectorului Centru, Ala Vârlan.
Despre propria viziune asupra unei grădinițe ideale ne povestește administratorul şcolii şi grădiniţei private, Erudio.
Interviu cu Valentina Lungu, directorul școlii-grădiniță nr.152
Atunci când îţi pregăteşti piciul de grădiniţă, nu uita de fişa medicală ! Aceasta este extrem de importantă. Fără ea nici o grădiniţă nu vă acceptă copilul. Mai multe detalii despre acest lucru aflaţi în interviul nostru.
Așadar, se apropie ziua X. Părinții sunt confuzi. Cu ce să înceapă?
Cum decurg primele săptămâni ale copilului la grădiniţă? Cum ajutăm copilul să se adapteze mai repede? Cum puteţi înţelege dacă perioada de adaptare decurge corect sau undeva a fost admisă o greşeală?
Так уж сложилось, что на территории нашей страны в ходу два основных языка — румынский и русский. Оставим политический аспект этой темы за кадром и сосредоточимся на вопросах, которые возникают во многих русскоязычных семьях — стоит ли отдавать чадо в румынский садик или школу?
or. Chișinău, str. Dacia, 53/2 022 77-78-60, 0 691 1-15-89, 0 697 5-57-95
or. Chișinău, str. Andrei Doga, 8/3 067 111-777
or. Chișinău, 022 21-00-91, 079 12-13-14
or. Chișinău, str. M.Kogălniceanu 68 А 0 620 5-15-18
Petreceri corporative la Vila Nouă!
Leader Land – Învățăm engleza de mici
Pikiwo – un nou magazine la Family Shopping Center
Couturier Academy — curs de croitorie și design vestimentar
Program de pregătire pentru grădiniță la ”Elistudio”
Amenajează casa cu Lacheie.md
Aflați de la Irina Budurin, care sunt tehnicile aritmeticii mentale
Gradinița ERUDIO anunță înscrierea copiilor de la 1 an și 9 luni în grupa creșă
Grădinița "Academia Piticilor": Admitem copii de la 1-2 ani
School of Art, Design & Music — cursuri de desen, pictură și design
Studio de Dezvoltare Emoțională din Moldova
Cursuri de aritmetica mentală
Piholog
Centrul educațional de dezvoltare pentru copii
Psiholog