Elitex — instituție de învățământ privat, genul de activitate al căreia este oganizarea învățământului preșcolar, primar, gimnazial și liceal.

Servicii și particularități:

"Pas cu Pas" — Program Educațional centrat pe copil6

Corpul didactic este format din specialiști competenți, copiii nu primesc note, ci calificative, iar părinții sunt îndemnați să se implice direct în activitățile odraslelor, atât la grădiniță, cât și la școală. Acestea sunt doar câteva caracteristici ale programului educațional "Pas cu Pas", al cărui scop primordial este promovarea metodologiei centrate pe cel ce învață. Despre particularitățile acestui program, am discutat cu directorul școlii-grădiniță nr. 152, metodist-coordonator al Programului Educațional "Pas cu Pas", Valentina Lungu — cea care cunoaște pe nume fiecare învățăcel și vorbește cu afecțiune despre ei.

D-na Valentina, ce presupune Programul Educațional "Pas cu Pas"?

"Pas cu Pas" este un program care are la bază filosofia educației centrate pe copil. Însăși paradigma educațională este alta. Dacă până acum se considera că copilul este un "aluat" sau "un boț de lut" din care poți sculpta orice îți dorești, după chip și asemănare, astăzi, suntem în pas cu timpul, cu noile tehnologii informaționale, efectiv trăim alte vremuri. Astfel, paradigma este centrată pe copil, adică avem misiunea de a-i crea condițiile necesare pentru a crește și a se dezvolta plenar și multilateral, iar noi adulții să-i creăm condițiile neceasare. Astfel, cadrul didactic are mai multe roluri și înconjoară copilul cu atenție, grijă, căldură, atitudine binevoitoare, iar copilul ar fi asemeni unei "plante", pe care noi doar o ajutăm să crească.

Se ține cont, în primul rând, de particularitățile copilului, dar și de necesitățile acestuia. Se depune efort pentru a dezvolta creativitatea și încrederea în sine a copilului. Este un program compilativ — conține elemente foarte bine unite și argumentate. Noi am spart gheața, dar nu deasupra, ci dedesubt.

În standardele "Pas cu Pas", prioritar este felul în care relaționează învățătorul și copilul, educatorul cu părintele și copilul cu părintele. Acest triunghi trebuie să fie întregit, să fie cerințe similare, aceleași viziuni, aceeași înțelegere a unor noțiuni sau cuvinte.

Când a fost implimentat programul "Pas cu Pas" la Școala-grădiniță nr. 152?

În anul 1994, programul a fost implimentat în instituțiile preșcolare, iar în 1996 — la ciclul primar. Puțin mai târziu a apărut la ciclul gimnazial și liceal. Noi am început să activăm în baza acestui program în 1999.

A fost necesar să faceți anumite schimbări în cadrul instituției?

Evident. Cele mai dificile schimbări sunt cele de ordin socio-emoțional. Mai greu le este maturilor să accepte o schimbare, decât copiilor. Bineînțeles, a trebuit să schimbăm mediul în grupe, apoi mediul în clase, pentru că se pune foarte mare accent pe lucrul în echipă, dar se lucrează și individual, și în perechi, și în grup mare, și în grup mic.

Totodată, a fost nevoie să facem anumite modificări și la nivel de mediu fizic. Acesta trebuie să fie unul stimulativ și securizant. Nu mai suntem la etapa când se folosește doar tabla și creta. Conform spuselor lui L. Vygotsky, care stă la baza acestui program, "mediul de învățare trebuie să creeze niște schele , zona proximă de învățare". Și aici mă refer la acele centre de activitate dotate care au fost create; centrul de matematică, știință, limbă română, artă, bibliotecă — în fiecare grupă de grădiniță sau clasă există cîte o bibliotecă.

Cadrele didactice urmează un curs de pregătire special?

Exact, cei care lucrează în programul "Pas cu Pas", trec cursuri de formare. Chiar și în această incintă este un centru de dezvoltare profesională. Totodată, la solicitare, formatorii lucrează și în teren.

Câți copii sunt într-o grupă la grădiniță și, respectiv, într-o clasă?

La fel ca într-o grădiniță obișnuită — până la 27 de copii. La școală, numărul elevilor depinde de suprafața clasei. Avem clase mai mari și un pic mai mici, dar, în general, nu depășesc 28 de copii.

În instituția noastră, dar și în alte instituții "Pas cu Pas", sunt și copii cu necesități speciale. Și, dacă ați intra într-o clasă, nici n-ați observa, la prima vedere, care este acel copil și ce probleme are. Încercăm ca acești copii să nu fie tratați în mod diferit, să nu aibă loc o discriminare pozitivă. La noi nu este atitudine de izolare, de marginalizare, dimpotrivă! Suntem cei care sprijină toleranța și atitudinea pozitivă față de toți copiii, indiferent problema pe care o are.

Cum decurge o zi a copiilor într-o grădiniță cu program "Pas cu Pas"?

Practic este aceeași ordine de zi ca la oricare grădiniță, doar că în instituția noastră și, în general, în programul "Pas cu Pas", se pune accent nu doar pe o activitate ce se desfășoară o anumită perioadă de timp, în prima jumătate a zilei. Copiii învață pe parcursul întregii zile, ei învață și unul de la altul și din tot ce-i înconjoară. Îi vedem plimbându-se pe afară, jucându-se, vorbind în engleză. Chiar și după somn îi putem vedea discutând la un anumit subiect sau citind ceva.

Dar la școală?

Dimineața, copiii e bine să vină la școală cu cel puțin 15 minute înainte de sunet, fiindcă au de completat anumite panouri. Este vorba despre panoul frecvenței, calendar, mesajul, diferite grafice. Sunt anumite sarcini ale profesorilor, pe care copiii trebuie să le îndeplinească.

Ziua începe cu o activitate de învățare în grup, după care urmează disciplinele conform orarului. Dar, în timpul săptămânii, sunt desfășurate și ore tematice. Este vorba de o activitate interdisciplinară. Copiii aleg o temă și devin “experți” în acest domeniu sau la această temă. Spre exemplu: Transportul, Pîinea, Corpul uman, Universul, Dulciurile, Strada mea, Florile etc... Le este interesant atât copiilor, cât și cadrelor didactice.

Sunt organizate multe activități interesante, avem tradiții frumoase. Un exemplu ar fi sărbătoarea de "100 de zile de când copiii sunt școlari". Sau, tradițional, în prima zi de școală sau de grădiniță, copiii vin cu o carte, aceasta fiind etichetată. Astfel, schimbăm atitudinea copilului față de cărți.

Avem scaunul autorului. Pe acesta copilul poate să preia rolul de autor, să povestească ceva, să recite, să-și prezinte propria lucrare.

O altă activitate, pe care noi o apreciem foarte mult este — invitatul meu. Deci, fiecare copil are posibilitatea de a invita la școală pe cineva, orice adult, care are tangență cu unitatea tematică sau, elementar, are ceva să le povestească copiilor. De exemplu, zilele trecute, unul dintre elevi a venit cu unchiul său, care le-a povestit copiilor despre Dubai. Asemenea activități sunt la fel de importante cît 100 de ore de geografie.

Este adevărat că elevii nu primesc note?

La școala cu program "Pas cu Pas", evaluarea este calitativă, nu cantitativă. Copilul nu este apreciat cu note, dar cu calificative. Copilul vine la școală să învețe. Vă imaginați un puișor, care încearcă să zboare, dar zborul îi este limitat sau i se dau puncte. Aici, dimpotrivă, el este încurajat. Dar, concomitent, este învățat să se autoevalueze.

Trebuie să vă spun, chiar dacă nu primesc note, copiii oricum sunt evaluați calitativ permanent. La mijloc de an, părinții primesc un mini raport, ca să nu se pomenească la sfârșit de an, când situația nu mai poate fi redresată. La finele clasei a IV-a, ei primesc referințe, adică un raport pentru copil, cu care el poate fi admis în orice instituție.

După ce manuale învață copiii?

La bază sunt manualele de stat, fiindcă noi respectăm și curriculum-ul național. Dar, în vârful muntelui poți ajunge pe căi diferite. De aceea, noi nu ne limităm doar la un singur manual. Sursele de informare sunt diferite. Îi învățăm pe copii nu doar să caute, să găsească informație, dar și să poată la moment și eficient s-o aplice în practică.

Cum ne putem înscrie copilul la o școală/grădiniță cu program educațional "Pas cu Pas"?

Constituțional, părintele este în drept să aleagă instituția. Noi îi sfătuim să caute o instituție de învățământ mai aproape de casă, deoarece copilul este de clasele primare și n-ar trebui să întârzie la școală, dar și să nu aibă de parcurs o distanță prea mare.

Părinții vin, se înscriu, apoi avem o convorbire. Scopul nostru nu e de a testa copilul, dar să-l ajutăm pe părinte să înțeleagă dacă i se va potrivi sau nu copilului acest tip de școală. În timpul acestor convorbiri, organizăm cu cei mici anumite jocuri, pentru a le vedea atitudinea, a le analiza abilitățile sociale pe care le are. Dar, cel mai mult ne interesează dacă copilul posedă sau nu deprinderi de lucru în echipă.

Ce sfat le-ați da părinților, care sunt în căutarea unei instituții de învățământ pentru copilul lor?

Părinții ar trebui să țină în vizor mai multe aspecte. Foarte mulți zic că nu contează atât de mult insituția, cât profesorul. Eu aș spune că totul contează, pentru că formula succesului are mai multe componente.

Le-aș recomanda părinților să se documenteze minuțios, dar să nu se orienteze după cele auzite. Pentru că, de multe ori, acestea sunt doar niște interpretări, iar ceea ce pentru copilul vecinului poate fi foarte bine, pentru copilul lui ar însemna contrariul. Un sfat ar fi, să contribuie la succesul copilului lor. Prin ce? Elementar, prin faptul că îl ajută, îi verifică temele, dar acesta nu trebuie să fie un control foarte riguros; prin a-i servi drept un model în toate: să vorbească frumos, să citească, să se ajute reciproc în familie.

Copilul reproduce ceea ce face adultul și mai puțin ceea ce zice acesta. De cele mai multe ori copilul este o copie fidelă a părintelui.

La școala-grădiniță nr. 152 am venit într-o după amiază, atunci când copilașii de la grădiniță deacum se trezise din somn, iar elevii — unii își pregăteau temele pentru a doua zi, alții își așteptau părinții, scriind, desenând sau citind o carte. Vreau să vă spun că am rămas impresionată! Am descoperit acolo grupe și clase luminoase, spațioase, dotate cu cele necesare procesului de studii. Dar, cel mai important — pedagogi binevoitori și copii intelegenți!

Sursa: Familia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 7

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 26 mai. 2014 15:11 #1 Ольга Чигракова

    Для того, чтобы попасть в это учебное заведение: Нужно прийти в январе-марте и записать ребенка. К концу апреля вам позвонят и пригласят вместе с ребенком на собеседование. Оно проходит так - в одной комнате родители беседуют с руководством и заполняют анкеты. В это время дети в другой комнате играют под наблюдением психолога. Их не тестируют, а просто предлагают поиграть. Результаты отбора сообщают к концу мая. Если ваш ребенок есть в списке зачисленных - вы должны будете подойти в школу-сад, чтобы оформить все документы и оплатить разовый вступительный взнос в ассоциацию (в 2014 году - 1800 леев). Так же вам дадут талончик-направление в РОНО. Занятия начинаются с 1 сентября, летом ни детсад ни школа не работают. Дети, посещавшие в этом заведении детсадовские группы - имеют приоритет и при поступлении в школу. После окончания 4 класса, ребенок может продолжить обучение в лицее Prosucces, который также работает по программе Pas cu Pas, либо в любом другом обычном лицее.

    Răspundeți
  • 27 mai. 2014 17:24 #2 Ольга Чигракова

    În instituţia copiilor li se oferă posibilitatea să frecventeze diverse activităţi după interese: cercul vocal, de dans, de şah, de ziaristică, de design vestimentar, de pictură, de dramatizare, de limbă engleză, informatică, secţia de gimnastică.

    Răspundeți
  • 30 mar. 2015 00:31 #3 liubovi bacur

    БОЛЬШИНСТВО РОДИТЕЛЕЙ ОТЗЫВАЮТСЯ ХОРОШО ОБ ЭТОМ УЧЕБНОМ ЗАВЕДЕНИЕ. .

    Răspundeți
  • 06 ian. 2017 19:08 #4 Анатолий Анаит Кутиян

    А сколько ежемесячная плата?

    Răspundeți
  • 17 ian. 2017 12:04 #5 Veronica Vasilaki

    #4 Анатолий Анаит Кутиян, В саду сейчас 600 леев в месяц + квитанция за питание 150-200 леев. В школе вроде бы меньше, около 250, но с продленкой думаю выходит примерно также.

    Răspundeți
  • 17 ian. 2017 12:09 #6 Veronica Vasilaki

    Вообще сейчас поступить в этот сад и школу, как я поняла, значительно проще, чем было раньше. Дело в том, что "целевая аудитория" этого заведения - а именно - интеллигентные семьи с неплохим достатком в последние годы активно покидают страну. Соответственно детей становится меньше. В этом году вместо 4 садовских групп набрали только 3.

    Răspundeți
  • 10 apr. 2018 11:08 #7 Ника В

    Важный момент: Эта система подходит не всем родителям. Во-первых, родитель тоже вовлечен - участвует в проектах, посещает некоторые занятия. Это требует времени. Подумайте, готовы ли вы вовлекаться, или вам слегка "не до того". Во-вторых, почти в каждом классе есть 1-2 ребенка с особенностями. Это может быть и аутист и ребенок с двигательными проблемами. Не все родители готовы к таким одноклассникам своих детей. В-третьих, здесь нет гонки за результатами и медалями на олимпиадах. Акцент на развитие гуманности и человечности. Так что тем, кто считает, что школа должна строить из детей чемпионов - явно не сюда. Что же касается детей, то лучше всего в систему вписываются детки с гуманитарными наклонностями, а также те, кому не требуется "жесткая рука". Если у вас упрямый и своевольный "реалист", то, по моему мнению, стоит поискать другую школу.

    Răspundeți

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «De la 3 la 7 ani»

Articole populare a rubricii «De la 3 la 7 ani»