Ruslan Samoilenco: despre nașterea cu zâmbet pe buze15

Ruslan Samoilenco — ginecolog-obstetrician de categorie superioară, șeful secției nr. 1 de obstetrică din cadrul Institutului Mamei și Copilului. Pot vorbi frumos despre acest medic până la nesfârșit, dar mai bine să ascultăm ce povestește el însuși despre sine.

Din ce familie proveniți?

O familie de intelegenți, Tata — medic psihiatru-narcolog, mama — asistentă medicală superioară în secția de fizioterapie.

Cum și de ce ați decis să deveniți medic?

Nu am avut altă opțiune. Vin dintr-o familie de medici și încă de la naștere mi-a fost sortit să devin medic. Alte specialități nici n-au fost puse în discuție.

Atunci de ce ginecolog-obstetrician?

Este visul mamei mele. Suntem doi frați. Igor, fratele meu mai mare, absolvind medicina a ales cardiologia, iar eu absolvind aceeași instituție de învățământ la fel vroiam să urmez această direcție. Dar el a spus că doi cardiologi într-o familie e prea mult. Este suficient unul.

În pofida faptului că în anul 6 am frecventat un cerc de ginecologie și obstetrică, inițial nu mă vedeam specializat în aceastră direcție. În această situație, ultimul cuvânt la avut dorința memei. Și niciodată nu am regretat că am ales anume această direcție.

Vă mai amintiți prima naștere la care ați asistat? Cum a decurs?

Nu-mi amintesc prima naștere pe care am primit-o singur. În schimb, țin minte prima zi de muncă.

După absolvirea universității — nu era niciun loc la rezidentură. Dar eu, din fericire, am nimerit la instruire prin secundariat clinic. Am făcut cunoștință cu noul meu loc de muncă prin cunoașterea sălii de nașteri. Coordonatorul meu era Vladimir Friptu. La prima întâlnire, el a întrebat cine mă văd eu în viitor. Eu am răspuns: "Evident ginecolog". Dar el mi-a explicat că dacă aleg ginecologia și obstetrica, atunci trebuie să încep cu obstetrica. Am fost distribuit în secția nr. 1 de obstetrică, al cărui șef sunt actualmente.

Când am intrat pentru prima dată în sala de nașteri, m-am ciocnit de Nina Romanova. Ea — o persoană respectabilă, renumită, și eu — un novice. "Cine ești?" — m-a întrebat. "Sunt nou la secundariat clinic." "Dacă ești la secundariat clinic, dute și asistă nașterea." De fapt, am stat alături de acea femeie pe tot parcursul nașterii și am urmărit procesul travaliului. Dar, oricum îmi era frică. Aceea a fost și prima naștere, când am fost lovit cu piciorul în față. Când totul a luat sfârșit, m-am gândit: "Ce mai specialitate mi-am ales! Dacă și în continuare tot așa mă vor lovi pe față, atunci probabil va fi dificil."

În pofida faptului că și în continuare, periodic eram lovit cu picioarele, mâinile, prin cuvinte, administrativ — toate acestea, în rezultat, sunt compensate prin emoțiile pozitive pe care le obții în urma unei nașteri reușite.

Ce preferați să faceți în timpul liber?

Am foarte puțin timp liber. Mai mult decât atât, atunci când în orice moment ai putea fi chemat să primești o naștere, trebuie mereu să fii de gardă, să te afli la recepție. Dar, în general, seara prefer să merg la vilă, să-mi îngrijesc peluza de 100 de metri părtrați. Îmi place să îngrijesc iarba, plantele, copacii.

Ultimul film/carte/emisiune.

Nu-mi amintesc, spre marea mea rușine, când am citit ceva din literatura artistică. Deși, cândva citeam foarte mult. În familia noastră era stabilit așa încât atât eu, cât și fratele meu citeam mai mult decât era inclus în programul de studii.

Din filme — filmul "Destinul omului". În ajun de 9 mai l-am revăzut. Este un film despre relațiile între oameni, despre bunătatea fără limite față de oameni. În general, singur aleg filmele pe care le vizionesc, nu privesc tot ce este difuzat la televizor. La televizor privesc doar emisiunile analitice, informative, știrile — trebuie doar să cunoști ce se întâmplă în țară și în lume.

Aveți copii? Câți? Care medici au primit nașterea lor?

Deocamdată am doi copii, o fetiță și un băiețel. M-am însurat devreme, la 20 de ani. Fiul s-a născut în 1994, când eram student în anul 4. Nu am asistat la naștere, pe atunci soților nu li se permitea să se afla în sala de nașteri. S-a născut la Maria Postică. Acum a absolvit primul an al Universității de tehnologii electronice din Moscova.

Însă nașterea fiicei am primit-o chiar eu, în anul 2000. Pe atunci făceam aspirantura și de patru ani eram legat de această profesie. N-a fost absolut deloc strașnic — nu știu de ce. Probabil, pentru că soția a născut ușor. Și. În general totul a decurs cu succes. Am curat-o în perioada postnatală, am externat-o din spital, am însoțit-o acasă.

La noi sunt doar doui medici care au primit nașterea la propriile soții — eu și Victor Ciobanu, alți "eroi" nu sunt.

Sunt lăuze care vi s-au întipărit în memorie? Prin ce anume?

A fost un caz, vreo 5 ani în urmă. Femeia era la a doua sarcină. M-a sunat pe la 4 dimineața, spunând că i s-au început contracțiile. I-am spus să-și strângă lucrurile și să vină la spital, în secția de primire. Eu, la rândul meu, mă pregăteam să ies. În acel moment mă sun iarăși soțul femeii și îmi spune: "Soția mea naște, se vede deacum căpuțorul copilului. Ce să facem???". Eu îi spun: "Primește nașterea și ai grijă să ai la îndemână materie pentru a putea lega cordonul ombilical..."

Din fericire, s-a dovedit că eram aproape vecini, și în loc să merg la maternitate, m-am dus la ei acasă. Când am ajuns — avea deacum loc separarea placentei. Am chemat ambulanța, dar am așteptat vreo 40 de minute. În tot acest timp, femeia stătea culcată pe podea — slava Domnului, nu au fost niciun fel de complicații, sângerări. Copilul stătea cu bunica, noi cu soțul serveam cafea la bucătărie.

În sfârșit, ajunge ambulanța, întocmește actele. Noi bucuroși întrebăm: "Gata, ați întocmit actele? Plecăm?". Iar ei: " Nu, nu avem dreptul să ducem mama împreună cu copilul. Vom chema ambulanța pentru copii".

Și, între timp, așteptând ambulanța pentru copiii, asistentei medicale i se face rău și ea suportă o criză epileptică! Am început să acordăm ajutor deacum asistentei. Desigur, după aceasta nu am mai așteptat a doua ambulanță. Am așezat mama și copilul în automobilul meu și i-am dus la maternitate, iar ambulanța mergea în urma noastră, nu aveau de ales.

Dar nu aceasta este cel mai interesant în acest caz. A doua zi era 8 martie. Eu — unicul bărbat din secție, trebuia să mă preocup de masă, felicitări. Și, în acel moment mă telefonează soțul unei paciente (i-am coordonat toată sarcina și cu doar câteva zile înainte de asta a fost la o consultație): "Vreau să mă întâlnesc acum cu dvs., am o discuție urgentă — nu poate fi amânată.cEu îi spun: "Înțelegeți, astăzi este 8 martie și nu am timp să mă întâlnesc cu dumneavoastră." El insistă: "Măcar 5 minute." I-am spus să vină.

A venit și îmi spune: "Domnule Ruslan, eu îmi fac mari griji! Prietenilor mei li s-a întâmplat așa un caz, ei s-au înțeles despre naștere cu un medic, dar drept rezultat copilul s-a născut acasă. Mă tem să nu i se întâmple același lucru și soției mele." Eu întreb: "Prietenii tăi sunt A. și N.?" El: "Da". "Păi ei cu mine au făcut înțelegerea..." Până la urmă, am râs.

Dacă tot am atins problema nașterii la domiciliu. Care este atitudinea dvs. față de asemenea nașteri?

Nu susțin nașterea la domiciliu. Categoric — nu. Chiar dacă aceste nașteri au loc prin informarea spitalului, obstetrica este imprevizibilă, nici nu știi ce se poate întâmpla — apariția sângerării, schimbarea bruscă a stării copilului. De exemplu, dacă apar probleme cu frecvența contracțiilor și noi reușim să venim în 15-20 de minute, atunci în cazul hipoxiei fetale în aceste 15 minute copilul poate fi pierdut. Când este vorba despre sănătate — nu mai încape loc pentru modă și frivolitate. În viitor, poate fi analizată perspectiva asigurării condițiilor de casă în sala de nașteri, dar oricum este vorba despre naștere în staționar și nimic altceva.

Ați avut ocazia să vă întâlniți cu acei "bebeluși" ai căror naștere ați primit?

Da, în fiecare zi îmi văd fiica.

Dar, a mai fost un caz. Un băiețel de 6 ani. Cu tatăl său noi comunicăm periodic, dar pe băiețel în afară de ziua nașterii, l-am văzut când era deacum măricel. Peste 5 minute după ce ne-am luat rămas bun, mă sună tatăl băiețelului și îmi povestește ce-a spus copilul: "Tata, la acest nene m-a născut mama?", "Da, dar cum ai determinat?", "Îmi amintesc de el". Iată așa.

De asemenea, revăd copiii când sunt măricei, atunci când mama vine la a doua, a treia sarcină.

Care tip de pacienți sunt cei mai "dificili/ușori" pentru un medic?

Cei mai dificili....mmm...probabil, cei emoționali, care fac din țânțar armăsar, care nu sunt gata să primească explicații și informații. Cei mai ușori — să fiu cinstit..., nu împart pacienții în ușori și dificili. Când o femeie vine la consultație, ea desigur este emoționată. Misiunea medicului — să-i prezinte informații despre starea ei de sănătate, să-i explice pe înțelese ce se întâmplă și s-o liniștească. Și dacă aceasta îi reușește, atunci ea nu-și mai face griji, se simte protejată, capătă încredere în tine.

Ce vă este plăcut să auziți de la pacientele dumneavoastră?

Cuvântul "mulțumesc", acest cuvânt îți este mereu plăcut să-l auzi. Dar, și mai plăcut — "Sunteți cel mai bun medic". Orice medic actovează pentru a auzi aceste cuvinte.

Principiile fundamentale în activitate?

Transparența, onestitatea în relația cu pacienții și colegii de breaslă.

Ce atitudine aveți față de nașterea pe cale naturală și prin cezariană?

Pentru ambele am atitudine pozitivă.

Bineînțeles, dacă nu există indicii pentru intervenție chirurgicală, susțin nașterea pe cale naturală. Aparent, când femeia naște singură, sentimentele materne sunt mai bine conturate. Deși, nu m-aim făcut operație cezariană, nici nu am născut pentru a afirma asemenea lucruri.

De asemenea, imunitatea copiilor care s-au născut pe cale naturală este mai ridicată. Pentru medic, intervenția chirurgicală este destul de simplu, 40 de minute maxim, în timpul convenabil pentru ambele părți. Dar dacă medicul se consideră obstetrician-ginecolog, îi este mult mai plăcut să asiste la o naștere pe cale naturală.

Femeile, care fără necesitate apelează la cezariană, ar trebui să înțeleagă că aceasta este totuți intervenție chirurgicală și aceasta poate provoca complicații, care ar putea s-o traumeze pentru tot restul vieții. În cazul nașterii pe cale naturală, peste 2 ore femeia deacum se ridică, merge, are grijă de copil. Ea nu stă culcată zile întregi cu dureri, precum în cazul nașterii prin cezariană, ne având posibilitatea de a-i acorda copilului atenția cuvenită.

De aceea, dacă aveți posibilitate — optați pentru nașterea pe cale naturală. Această posibilitate trebuie întotdeauna utilizată.

Ce credeți despre nașterea în parteneriat?

Am o atitudine pozitivă. Sunt un susținător al nașterilor în parteneriat. Aceasta reprezintă o susținere psihoemoțională pentru femeie. După părerea mea, femeia care știe că alături îi este soțul sau mama, are un comportament mult mai calm. Nașterea, într-o anumită măsură este un stres, o nouă experiență pentru femeie. Și, desigur, toate acestea pot fi mai ușor suportate dacă alături este o persoană apropiată.

Ce atitudine aveți față de anestezia epidurală la naștere?

Pozitivă. Este o metodă absolut adecvată, care facilitează durerile femeii o perioadă suficient de mare a travaliului. Femeia este eliberată de durere, are posibilitate să se relaxeze, să se odihnească.

Acum este mai ușor sau mai dificil să naști decâtt 50, 100 de ani în urmă?

Nu știu, nu am asistat la nașteri în acea perioadă, de aceea îmi este greu să spun. Deși, probabil acum e mai ușor să naști, deoarece totuși abordarea nașterilor s-a schimbat, chiar și în vederea apariției aceleiași anestezii epidurale. Dotarea tehnică este mai performantă, alte inovații moderne permit un control adecvat al travaliului.

Ce este cel mai greu în munca dumneavoastră?

Probabil, să găsești timp pentru a satisface toate dorințele pacienților, care se adresează la serviciile tale. În plus — timp insuficient pentru comunicarea cu propria familie.

Ce sfat le-ați oferi lăuzelor?

Să nască ușor și să le rămână în memorie doar cele mai plăcute momente de la naștere.

Sursa: Интернет-портал Semia.md
Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Comentarii 3

Sortare
  • Nou
  • Anterior
  • 06 aug. 2013 21:51 #1 Olesea Coleva-Condratiuc

    Приятно было почитать. Так легко написано, местами с юмором. И врач, в самом деле "герой" - принимать роды своей дочки!

    Răspundeți
  • 05 nov. 2013 15:09 #2 Алиса Селезнева

    Хороший врач, с юмором, очень благодарны ему!!!

    Răspundeți
  • 27 iul. 2014 01:32 #3 Анна Марущак(Варзарь)

    Хороший не то слово Руслан Васильевич замечательный врач. Я рожала у него и осталась довольна и как специалистом и как человеком. Если решусь на второго то только у него рожать буду.

    Răspundeți