Unde și la cine să nasc — probabil acestea sunt cele mai frecvente întrebări pe care și le pun gravidele.
Eu, spre exemplu, am ales medicul, dar foarte multe dintre prietenele mele, în trecut însărcinate, au început anume cu selecția maternității, după care făceau cunoștință cu medicii. Printre ele erau și gravide, pe care acest subiect nu le îngrijora absolut deloc, mergând să nască acolo unde erau duse de ambulanță sau unde erau îndreptate de la policlinică.
Aș vrea să vă zic din start, că acestea din urmă nu trebuie să fie considerate persoane frivole. Toate cele trei maternități din oraș sunt bine echipate, iar nașterea este asistată de medici profesioniști, și nu de niște băbuțe-moașe. Iar, dacă încercăm să analizăm datele statistice, atunci asemenea lăuze sunt mult mai multe, comparativ cu numărul celor care "se înțeleg" din timp. Deși, ar trebui să remarcăm că an de an, tot mai multe viitoare mămici preferă să nască într-un loc determinat, convenind acest fapt din prealabil cu medicul.
Chiar și statul a venit în întâmpinarea mamelor, în primul rând, acceptând oficial alegerea maternității și în al doilea rând, aprobând deschiderea maternităților particulare, principalul avantaj al cărora sunt condițiile foarte bune, confortul.
Important! Indiferent de maternitatea din Chișinău pe care ați ales-o: prezența soțului la naștere se permite pretutindeni, anestezia epidurală la naștere este acceptată, după naștere copilul va fi pus la pieptul mamei, puteți refuza vaccinarea micuțului, copilul stă cu mama.
Dar, toate întrebările care pot apărea, cel mai bine e să le discutați cu medicul până la naștere, în timpul consultațiilor. Așa, una dintre prietenele mele a vrut să nască în poziție verticală, din picioare. Inițial a ales maternitatea, apoi a făcut cunoștință cu medicii și a găsit pe cineva care n-a fost împotriva acestui mod de a naște. Prin urmare, încercați să stabiliți ce este mai important pentru dumneavoastră, și atunci vă va fi mai ușor să faceți alegerea.
Maternitățile de stat din Chișinău
Spitalul clinic municipal nr. 1
Două secții de naștere — în clădirea veche și în cea nouă a maternității. Ambele sunt dotate cu echipamentul necesar. În clădirea veche, saloanele în care stau lăuzele după naștere sunt mai spațioase, dar camera de baie este una pentru toată secția. Pe când, în clădirea nouă sunt și saloane pentru o singură persoană, cu toate comoditățile.
Secție de reanimare pentru nou-născuți: este.
Saloane cu condiții îmbunătățite: sunt.
Secție de îngrijire a nou-născuților prematuri: еste.
Taxa pentru naștere: Oficial, nașterea este gratuită. Asistarea la naștere a unui anumit medic și confortul — plăți neoficiale.
Specialiști: Iurie Șișnițanu, Tamara Bâtca, Stela Dodu, Vasile Lopațchi, Andrei Leașev, Constantin Ostrofeț.
Adresa: str. Milestiu, 20.
Telefon: 022 27-04-79, 022 27-37-50, 022 27-06-65.
Unica maternitate care dispune de bazin și cadă specială pentru ușurarea travaliului. În pofida faptului, că clădirea maternității este destul de veche, recent aici s-a făcut reparație, ceea ce oferă confort lăuzelor și fără saloane "speciale". În cadrul maternității, își desfășoară activitatea școala viitoarelor mămici. Pe lângă aceasta, maternitatea este cunoscută prin atitudinea loială a personalului față de femeile ce preferă nașterea pe cale naturală.
Secție de reanimare pentru nou-născuți: lipsește.
Saloane cu condiții îmbunătățite: sunt.
Secție de îngrijire a nou-născuților prematuri: lipsește.
Taxa pentru naștere: Oficial, nașterea este gratuită. Asistarea la naștere a unui anumit medic și confortul — plăți neoficiale.
Specialiști: Tatiana Gutium, Pavel Lașcu, Ion Straista, Ion Straista, Maria Znagovan, Olga Danilova, Derjinscaia Galina, Fistican Galina, Vera Borta, Zinaida Floria și alții.
Adresa: str. Grigore Vieru, 12.
Telefon: 022 22-24-16
Maternitate de nivelul trei. Principala maternitate din Republica Moldova unde este acordată asistență medicală multidirecțională. În caz de necesitate, aici sunt aduse lăuze din toate maternitățile din țară. Sau, dacă sarcina a decurs cu anumite dificultăți, au fost depistate patologii, atunci medicul de familie va oferi bilet de trimitere anume la această maternitate. De asemenea, anume această maternitate dispune de secție aparte pentru mamele infectate cu HIV, hepatita B și C, diferite boli cu transmitere sexuală. Dacă, din anumite motive nu aveți acte, Institutul Mamei și Copilului nu va avea dreptul să refuze în acordarea ajutorului medical, — dar, într-o asemenea circumstanță, mama și copilul vor fi plasate într-o secție specială pentru carantină.
Secție de reanimare pentru nou-născuți: este.
Saloane cu condiții îmbunătățite: sunt.
Secție de îngrijire a nou-născuților prematuri: este.
Taxa pentru naștere: Oficial, nașterea este gratuită.
Internarea într-un salon cu condiții îmbunătățite: de la 100 de lei/o zi și o noapte.
Specialiști: Marcel Bejan, Ruslan Samoilenco, Victor Petrov, Maria Carlațan, Galina Derejinscaia, Vadim Scarlat.
Adresa: str. Burebista, 93.
Telefon: 022 52-35-50.
Secții de obstetrică în clinicile private din Chișinău
Centrul medical "Extramed"
Având o experiență de 13 ani în medicina din Republica Moldova, această clinică oferă clienților săi o gamă largă de servicii medicale, inclusiv servicii de sănătate reproductivă, care se bazează pe practică solidă și infrastructură modernă, care a fost creată pentru satisfacerea cerințelor pacienților.
Blocul de obstetrică dispune de săli pentru naștere naturală și pentru operații cezariene. De asemenea, este: salon de terapie intensivă pentru lăuze și salon de terapie intensivă pentru nou-născuți. Pacientele pot fi spitalizate în saloane cu 1 sau 2 paturi, dotate cu grup sanitar, televizor, frigider, internet, telefon, sistem de climatizare. În pachetul oferit de secția de obstetrică sunt incluse următoarele servicii: spitalizarea, nașterea, vaccinarea copilului, supravegherea sănătății copilului în perioada aflării în clinică.
Saloane cu condiții îmbunătățite: sunt.
Lăuzei și copilului le sunt oferite toate produsele necesare pentru îngrijire și igienă.
Taxa pentru naștere: 12000 de lei — naștere pe cale naturală, 13800 cu anestezia, 15000 lei — naștere prin cezariană.
Timpul aflării la spital: 3 zile.
Taxa pentru o zi suplimentară de spitalizare: 1200 lei.
Adresa: str. Grenoble, 27.
Telefon: 022 84-30-20.
Spitalul Internațional "Medpark"
Sălile de obstetrică sunt dotate cu echipament și utilaje de ultimă generație. La dorință, nașterea poate fi asistată și de un medic obstetrician invitat din afara clinicii (de la o altă maternitate). Acordarea non-stop a asistenței medicale, inclusiv a medicului ginecolog-obstetrician.
Saloane cu condiții îmbunătățite: sunt, 14 saloane pentru o singură persoană și saloane VIP.
Lăuzei și copilului le sunt oferite toate produsele de igienă necesare.
Secție de îngrijire a nou-născuților prematuri: spitalul dispune de o secție de îngrijire a nou-născuților prematuri sau care necesită terapie intensivă. Tratamentul este gratuit.
Taxa pentru naștere: în funcție de pachetul ales, 18000 sau 10500 de lei — naștere pe cale naturală, 22000 de lei și 24000 lei — naștere prin operație cezariană.
Timpul aflării la spital: 48-72 ore.
Taxa pentru o zi suplimentară de spitalizare: 1930 de lei.
Adresa: str. Andrei Doga, 24.
Telefon: 022 40-00-40 (24/7).
Info Centru: 022 99-49-44 (luni-vineri 9:00 - 18:00).
Indiferent de maternitatea pe care o alegeți, veți avea nevoie de:
- Buletin de identitate.
- Cartelă cu toate datele despre decurgerea sarcinii.
- Poliță de asigurare medicală.
Naștere ușoară!
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.