Să angajați sau nu o bonă? Este o întrebare controversată, la care puteți răspunde doar dvs.
Mulți părinți au dubii atunci când e cazul să-și încredințeze copilul unei persoane străine. Însă, trebuie să recunoaștem că unele bone au o atitudine atât de afectuoasă față de copilul pe care îl au în grijă, de parcă ar fi propriul copil sau nepot. În același timp însă, sunt cazuri în care copilul se simte neconfortabil cu propria bunică și nu pentru ca ar fi prea severă, ci pentru că educația unui copil este un lucru dificil, și nu fiecare este capabil să se isprăveasca cu această sarcină.
Cum găsim o dadacă prin intermediul anunțurilor
Unde găsiți o bonă? Varianta ideală ar fi ajutorul și recomandările cunoștințelor. Informați-vă, poate aveți norocul ca bona unui prieten sau vecin tocmai să fie liberă. Dacă însă, nu ați avut norocul unei asemenea coincidențe, veți fi nevoiți să apelați la serviciile unor persoane necunoscute.
Accesând orice web-site cu anunțuri, veți găsi o multitudine de persoane care oferă servicii de "babysitter". Dar cine sunt persoanele care postează aceste anunțuri? Foarte diferite. Pentru început eu aș exclude din această listă anunțurile de genul: "pot să stau cu copiii, să scot câinii la plimblare, să lipesc tapete". Cel mai probabil acestea nu sunt persoane cu experiență în domeniul educației, ci pur și simplu sunt femei care au nevoie de un loc de muncă. De asemenea, nu aș lua în considerare, acele femei, care la prima convorbire telefonică se interesează pentru început de mărimea salariului și nu de copilul cu care urmează să stea.
Totuși, angajarea unei bone prin intermediului anunțurilor, este asemeni unui bilet de loterie. Puteți avea noroc din prima sau ghinionul să "jucați fără a câștiga" timp îndelungat.
Agențiile de profil
În cazul în care nu aveți încredere în persoane necunoscute sau nu dispuneți de suficient timp pentru a "juca în acestă loterie", o alternativă ar fi agențiile de profil. În Chișinău sunt asemenea agenții specializate în selecția personalului casnic.
Bineînțeles, va fi nevoie de o anumită sumă de bani, de altfel nu prea mare, ca să achitați serviciile acestei agenții. Este vorba de o sumă unică, dar care vă oferă garanția, că agenția vă va pune la dispoziție o persoană calificată și de încredere. În cazul în care dădaca nu vă convine, agenția vă va propune, gratuit, o altă candidatură. Dacă ar fi să facem un calcul al banilor și timpului pe care l-ați putea pierde, de sine stătător, în căutarea unei bone — atunci suma de bani achitată pentru serviciile agenției vă va părea nesemnificativă.
Mai mult decât atât, la agențiile respective activează persoane cu experiență, care ar putea să vă spună din prima de ce fel de persoană aveți nevoie, chiar dacă dvs. singuri încă nu știți. Eu personal cunosc o familie care a schimbat trei bone cu vârstă înaintată, fiind convinși că doar o femeie în etate ar putea face față copilului lor. Iar angajații agenției i-au convins, într-un final, să aleagă pentru acest post o domnișoară, care, în cele din urmă, s-a dovedit a fi o educatoare minunată pentru piciul lor.
Cât plătim?
Este nevoie sa achitați o singură dată serviciile agenției, pentru selecția bonei, care, de regulă, variază între 35% și 100% din salariul, pe care îl veți plăti femeii angajate. Iar, la moment, în Chișinău acestă sumă pornește de la 6000 de lei lunar (pe durata întregii zile (full-time), timp de 5 zile pe săptămână).
Însă, dacă nu aveți nevoie de serviciile unei bone pe parcursul întregii zile, plata se calculează în dependență de numărul de ore lucrate și constituie cca 50-100 lei per oră (în cazul unei colaborări relativ constante). De asemenea, valoarea unei ore de lucru poate fi influențată și de distanța la care locuiește bona față de casa dvs., cât timp și bani necesită aceasta pentru a ajunge la serviciu. Și, bineînțeles, bonele cu studii în medicină, pedagogie și psihologie, cât și acele care îl pot învăța pe copilul dvs. o limbă străină sau alte abilități — sunt remunerate cu o sumă mai mare de bani.
Lista agențiilor din Chișinău care angajează bone
Agenția "MajorDom"
Vă oferă o bonă, luând în considerație cerințele dvs., inițial pentru 1-2 săptămâni pentru o perioadă de probă. Iar dacă sunteți multumiți de lucrul pe care aceasta îl face, treceți la faza finală a încheierii contractului. În cazul în care bona nu corespunde cerințelor dvs. sau se îmbolnăvește, aceasta este înlocuită de fiecare dată când este necesar. Cu un comision în valoare de — 50%.
Telefon: 0 600 1-71-75.
Preț: 60-100 lei/ora
EdooSitter
Babysitteri pe ore în vecinătatea ta. Descarcă aplicația și găsește ușor un babysitter de încredere oricând ai nevoie.
Telefon: 0 698 0-77-33
Preț: Babysitterii sunt cei care își setează tariful pe oră. Acesta este indicat în profilul fiecăruia.
Agenția "Bona Mea"
Agenția "Bona Mea" — prima agenție din Moldova, specializată exclusiv în căutarea și recrutarea bonelor ideale pentru copii, selectând cei mai buni și cei mai capabili specialiști în domeniu.
Telefon: 069 11-97-17.
Preț: în funcție de numărul de ore. Costul variază - 60-80 lei/ora.
Baby parking la Chișinău
În capitală există grădinițe și centre educaționale unde puteți lăsa copilul pentru câteva ore pe zi, în timpul săptămânii sau în weekend.
Plata se face la oră sau pe zi, iar în timpul acesta copilul este supravegheat individual sau integrat în activitățile copiilor de vârsta lui.
Elite Academia
Dacă nu aveți încredere în oameni la întâmplare, iar rudele sunt ocupate – puteți solicita ajutorul pedagogilor de la Elite Academia. Centrul oferă servicii ocazionale pe termen scurt.
Preț? Este posibilitatea de a efectua plată unică. Dacă aveți nevoie de bonă pentru jumătate de zi sau o zi, plata se calculează per oră — de la 150 lei / ora. Prețul poate varia în funcție de cerințele suplimentare existente.
Dacă este vorba despre prima jumătate a zilei, în preț sunt incluse și activitățile conform programului centrului.
Experiență de 13 ani în lucru cu copii de diferite vârste ( de la 2 ani). Cunoașterea și aplicarea cu success în practică a diferitelor metode de dezvoltare a copiilor.
Telefon: 062 05-15-18
Atenție !
Contactele și prețurile enunțate sunt actuale momentului publicării articolului, însă pot suferi schimbări în orice moment. De asemenea, prevederile contractului și prețurile pot fi negociate nemijlocit cu agențiile specializate. Și, deoarece concurența este mare, puteți beneficia chiar de concesii și reduceri.
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.