Fie că am avut o simplă răceală sau ne-am fracturat glezna, majoritatea dintre noi, am fost nevoiţi, măcar o singură dată, să luăm câteva zile de concediu medical. Deşi la prima vedere pare un lucru destul de simplu, procedura de acordare/prelungire a concediului medical, de plată a acestuia, este una migăloasă (aşa, cel puţin, o percep eu). De multe ori, regreţi faptul că eşti în concediu — în loc să stai acasă şi să te tratezi, trebuie să baţi drumurile pe la medici.
Însă, sunt cazuri când concediul medical este inevitabil. De asta, e bine să cunoaşteţi toate detaliile ce se referă la procedura de obţinere a concediului medical. Maxim Munteanu, jurisconsult, ne-a acordat un interviu la acest subiect.
Conform legislaţiei Republicii Moldova, care este numărul limită al zilelor anuale pentru concediul medical?
Pe durata unui an calendaristic, angajatul care suferă de o boală sau o traumă poate primi până la 210 zile de concediu, femeile însărcinate primesc concediu medical pe toată perioada sarcinii. Numărul zilelor de aflare în concediu medical este stabilit exclusiv de către medici.
Totuşi, în cazul în care o persoană este bolnavă prea mult timp, acesteia i se va acorda un anumit grad de dezabilitate (invaliditate), iar angajatorul ulterior va avea dreptul să concedieze această persoană. Medicul de familie are dreptul să elibereze de unul singur certificat pentru o perioadă de la 3 la 6 zile calendaristice, iar în caz de boli infecţioase simultan pentru o perioadă de până la 5 zile calendaristice. După 6 zile calendaristice, certificatul poate fi prelungit numai prin decizia Consiliului Medical Consultativ, pe o perioadă de până la 10 zile calendaristice, cu durata totală de până la 30 de zile. Peste 30 de zile calendaristice, certificatul poate fi prelungit cu respectarea cerinţelor menţionate şi numai prin decizia Consiliului Medical Consultativ al instituţiei medico-sanitare.
Totodată, certificatul pentru caz de boală sau traumă (inclusiv traumatismul habitual) se eliberează bolnavului pe toată perioada tratamentului, până la restabilirea capacităţii de muncă, însă cel mult pentru 180 de zile pe parcursul unui an calendaristic. După expirarea a 120 de zile calendaristice de incapacitate temporară de muncă, bolnavul este trimis la Consiliul de Expertiză Medicală a Vitalităţii, pentru aprecierea gradului de pierdere a capacităţii de muncă, dacă există datele necesare şi pentru obţinerea deciziei privind prelungirea certificatului sau reluarea activităţii de muncă.
În cazul în care nu am solicitat concediu medical, aceste zile se adaugă la concediul anual sau le putem folosi în următorul an?
Nu, concediul medical nu face parte din perioadele determinate de odihnă stabilite prin Codul Muncii, care pot fi transferate pentru o altă dată. Aceste prevederi se referă doar la concediile ordinare sau zilele de odihnă şi de sărbătoare.
Când o femeie gravidă poate beneficia de concediu medical postnatal?
Certificatul pentru concediu de maternitate se eliberează o singură dată, începând cu a 30-a săptămână de gestaţie, prin decizia Consiliului Medical Consultativ, pe o durată de 126 zile calendaristice şi include concediul prenatal, cu o durată de 70 de zile calendaristice şi concediul postnatal, cu o durată de 56 zile calendaristice. În cazul naşterilor complicate ori a naşterii a doi sau mai mulţi copii, durata concediului este de 140 de zile calendaristice. Începând cu 1 aprilie, anul curent, în cazul sarcinilor cu 3 şi mai mulţi feţi, îndemnizaţia de maternitate se acordă pe o perioadă majorată cu 42 de zile calendaristice pentru concediul prenatal (112 zile) şi cu 14 zile calendaristice pentru concediul postnatal (70 de zile).
În cazul in care s-a îmbolnavit un copil, mama poate invoca acest motiv pentru a solicita concediu?
În cazul tratamentului în condiţii de ambulator, certificatul pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani şi pentru îngrijirea copilului cu handicap până la 16 ani cu afecţiuni intercurente se eliberează mamei sau tatălui pe o durată ce nu depăşeşte 14 zile calendaristice Dacă copilul bolnav necesită îngrijire după încheierea certificatului, pentru perioada ce depăşeşte durata certificatului, prin intermediul Consiliului Medical Consultativ, se eliberează un certificat de forma stabilită, care confirmă necesitatea îngrijirii copilului bolnav. Deci pentru a nu avea probleme la locul de muncă, mama trebuie să prezinte angajatorului un certificat medical.
Dacă lucrăm prin cumul, cărui angajator trebuie să prezentăm certificatul medical?
Certificatul medical se prezintă, de obicei, la locul de muncă de bază, însă angajatul poate solicita medicului să-i elibereze şi copii ale certificatului pentru a fi prezentate la toate locurile de muncă.
Cum se calculează plata pentru concediul medical?
Mărimea lunară a îndemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă se stabileşte în funcţie de durata stagiului de cotizare, adică:
- 60% din baza de calcul — în cazul unui stagiu de cotizare de până la 5 ani;
- 70% din baza de calcul — în cazul unui stagiu de cotizare cuprins între 5 şi 8 ani;
- 90% din baza de calcul — în cazul unui stagiu de cotizare de peste 8 ani.
Îndemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de tuberculoză, SIDA sau de cancer de orice tip este de 100% din baza de calcul.
Baza de calcul o constituie venitul mediu lunar realizat în ultimele 6 luni calendaristice premergătoare lunii eliberării certificatului medical, venit din care au fost calculate contribuţiile de asigurări sociale.
Este adevărat că salariul al 13-a și unele premii se achită în dependentă de concediu medical?
Nu, nu este adevărat. Îndemnizaţiile pentru incapacitate de muncă nu se includ în fondul de retribuţie a muncii într-o întreprindere. În acelaşi timp, în Codul Muncii nu este prevăzută noţiunea de "cel de-al 13-lea salariu", respectiv toate formele de remunerare suplimentară a angajatului sunt calificate ca şi premiu. Modalitatea de premiere a salariaţilor este stabilită exclusiv de angajator, în baza propriilor criterii de performanţă.
×
Hai să fim prieteni
Aflați tot ce e mai important și util pentru familie: urmăriți foto reportaje, citiți articole cu specialiști autoritari, interviuri și recomandări ale mamelor cu experiență, treceri în revistă ale celor mai bune locuri și celor mai semnificative evenimente.
Alăturați-vă!
Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text
.