Responsabilitățile casnice ale copilului: da sau nu0

Majoritatea mamelor ar vrea să fie ajutate cât de puțin la treburile casnice, să nu fie nevoite să le amintească de fiecare dată copiilor că trebuie să-și facă dimineața patul, să-și curețe încălțămintea sau să-și strângă jucăriile. Pe de altă parte, sunt mămici care fac totul singure și sunt ferm convinse că nu trebuie să-și încarce copilul cu treburi casnice, argumentându-și poziția — "Sunt și așa încărcați cu teme!".

Există și copii, în special fetițe, care din inițiativă proprie participă la treburile casnice sau, cel puțin își oferă ajutorul. Deși, nu neg, băiețelul meu nu o dată mi-a propus să mă ajute la spălat vasele, deși atunci când e vorba să-și strângă jucăriile o face, dar fără pic de entuziasm.

Ecaterina

Mamă a doi copii, Ana (3 ani) și Alexandru (8 ani).

"Băiatul meu este responsabil de ordinea din camera sa, își strânge jucăriile, își pregătește singur ghiozdanul pentru școală. Toate celelalte, le face mama. Dar de cele mai multe ori trebuie să-i amintesc, și nu o singură dată."

Tatiana

Mămica unei fetițe de 8 ani.

"Niciodată nu am impus-o pe Vlada să participe la treburile casnice, dar ea preia inițiativa de fiecare dată. Mereu vrea să mă ajute la spălat vasele, stinge lumina după toți, are grijă în camera ei să fie mereu ordine, vrea să mă ajute la plăcinte. Le face pe toate cum poate, ca un copil, dar oricum îmi este plăcut."

Așadar, trebuie sau nu copilul să aibă anumite responsabilități casnice?

Atribuirea anumitor "îndatoriri" casnice este una dintre cele mai eficiente metode de a responsabiliza un copil și de a-i educa independența. Copilul învață să ofere ajutor persoanelor apropiate, să respecte munca altora, să nu fie egoist. Psihologii susțin că implicarea copilului în treburile casnice se poate dovedi extrem de benefică pentru viitorul celui mic, deoarece acest lucru se va reflecta foarte bine în latură psihică și emoțională a copilului.

Anna Crasilnicova

Psiholog, expert în domeniul relației părinte-copil.

Despre impactul pozitiv al responsabilităților casnice asupra psihicului și performanțelor copilului, mulți oameni de știință vorbesc de mai mult timp. Ultimele cercetări demonstrează că copiii care încă de la o vârstă fragedă din propria inițiativă efectuează anumite treburi casnice, cresc mai încrezuți în sine și mai de sine stătători. Nu le este frică să-și asume responsabilitate pentru propriile fapte și urmările acestora. Totodată, acești copii mai degrabă încep să tindă spre ceva. Astfel, în viitor au mai multe șanse de a obține succes și a avansa în carieră, comparativ cu acei copii care nu și-au îndeplinit responsabilitățile casnice sau au început să se implice în treburile casei abia la 12-15 ani."

Renumitul pedagog Maria Montessori considera treburile casnice ca făcând parte din educația unui copil. Nu numai că îi pregătesc pentru viață, îi învață disciplina, dar le și fac mare plăcere micuților. Montessori a alcătuit și o listă a treburilor adecvate fiecărei vârste. Astfel, chiar la 2-3 ani un copil poate pune jucăriile la locul lor, cărțile pe un raft, rufele murdare în coș, împăturește haine și ajută la punerea mesei. La 4-5 ani, dă de mâncare animalelor de casă, face patul, udă plantele, pune vasele în dulap. La 6-7 ani, duce gunoiul, mătură, împerechează ciorapi, curăță legume, face salată. La 8-9 ani, spală vase și rufe de mână, șterge praful, pune cumpărăturile la loc, face omletă, șterge masa din bucătărie. La 10-11 ani, face curat în bucătărie și în baie, dă cu aspiratorul, prepară o masă simplă, coase nasturi.

Apare întrebarea: Pentru a-și îndeplini sarcinile, copilul trebuie cumva remunerat? Or, sunt părinți care le dau copiilor bani pentru o treabă sau alta.

Anna Crasilnicova: "În opinia mea – acest lucru este total greșit. Doar plătind copilului pentru treburile casnice (bani sau cadou), părintele stabilește cu odrasla sa un fel de relații de piață. Copilul încetează de a mai percepe treburile casnice ca pe niște responsabilități, el le primește ca pe un serviciu. Ca pe ceva necesar exclusiv părintelui. Și, prin urmare, dacă de aceasta are nevoie doar mama și tata, atunci să le facă ei pe toate sau să mă remunereze generos. Anume părinții (cu bani sau cadouri), formează la copil o asemenea percepere a lucrurilor. Copiii cresc și concomitent le cresc poftele. Țineți minte, impunerea anumitor responsabilități casnice copilului este la fel de normal, precum igiena personală, spălatul pe față etc."

Deci, găsiți alte modalități de a stimula copilul să participe la treburile casnice, decât banii sau cadourile. Părintele își cunoaște cel mai bine copilul și, respectiv, este unicul care poate identifica cea mai eficientă metodă.

Psihologii fac câteva recomandări generale, mama și tata le aleg pe cele mai potrivite:

• dați copilului de înțeles că este deja suficient de mare pentru a face o anumită treabă: "Ești deja mare și ai putea singur face acest lucru";
• nu ordonați copilului să efectueze o treabă sau alta, ci rugați-l;
• nu cereți perfecțiune;
• nu presați copilul să finiseze mai repede;
• dați-i instrucțiuni clare;
• puteți întocmi o listă cu responsabilitățile fiecărui membru al familiei;
• nu transformați responsabilitățile casnice într-o modalitate de a pedepsi copilul;
• Metoda cea mai eficientă și verificată — Lăudați-vă copilul ori de câte ori contribuie cu ceva la curățenia din casă!

Voi aveți ajutoare de nădejde la treburile casnice? Dacă da, atunci povestiți-ne și nouă la ce treburi casnice vă ajută copiii.

Daniela Rotaru

Jurnalistă, mamă și soție împlinită. Sunt mândră că am reușit să construiesc o familie frumoasă și am ales profesia care mi se potrivește. Prețuiesc ceea ce mi s-a oferit în viață, dar consider că mereu este loc pentru mai mult. Hobby – ador să coc plăcințele după rețeta mamei.