Andrei Leaşev: Naşterea e o sărbătoare26

Vin dintr-o familie de medici. Mama — ginecolog–obstetrician, tata — anesteziolog. Acum ei sunt pensionari şi locuiesc în Chişinău. Am şi o soră mai mică care, deja de mulţi ani, este cetăţean al Statelor Unite ale Americii şi locuieşte în New York.

(cu siguranţă) Nu.

Exemplul părinţilor… Prietenii părinţilor, fiind şi ei medici, în familie, discuţiile erau mereu despre medicină…

Prima naştere nu o ţin minte. Dar ţin minte primul copil care a murit la naştere. Îi ţin minte pe toţi. Fiecare dintre ei este o cicatrice pe inima mea. Cu părere de rău, medicul nu e Dumnezeu. Şi nu depinde totul numai de noi. Din păcate, cred că nu există nici un medic care să nu fi avut asemenea cazuri triste în practica lor.

(cu nedumerire) Timp liber? Eu nu am timp liber.

Nu… flori, pisici, astea nu sunt pentru mine. Eu privesc posturi de televiziune sportive şi de ştiri.

Campionatul lumii la hochei. Iar dintre cărţi, am recitit, de curînd, „Maestrul şi Margareta”. E o carte foarte puternică, de fiecare dată găsesc ceva nou în ea.

Am doi copii. Prima fiică are 25 de ani şi e deja mamă. S-a născut şi ea în acest spital, asistată de un medic foarte bun, eu pe atunci eram încă student. Iar cel de-al doilea copil l-am adus pe lume eu.

Fiecare pacientă este individuală şi deosebită prin ceva anume. Dar, cu siguranţă, au fost şi cazuri mai speciale. De exemplu, mi s-a întipărint în memorie o femeie sportivă, (voleibalistă sau handbalistă, nu mai ţin minte), membră a selecţionatei naţionale, care avea o înălţime ca a mea – 192cm. Era o persoană foarte deschisă şi plăcută. Toată perioada naşterii a dansat. În rezultat, a născut uşor şi fără probleme.

De asemenea, am reţinut femeia cu cea mai mare greutate – 178 kg şi pe cea mai uşoară – 39 kg. Despre ultima, colegii glumeau: ”Ia un bisturiu mai tocit, să nu zgîrîi masa”, dar ea nu s-a pierdut cu firea şi a răspuns:” Eu, apropo, fac karate, vă pot apăra în caz de nevoie.”

Ni se întîmplă atît de multe, că nu le poţi memoriza pe toate. Dar dacă din ceva proaspăt…a fost nu demult un caz. Mă sună un prieten (trei copii ai lui s-au născut la mine) şi-mi spune: „A venit o vecină de a mea, însărcinată în 39 săptămîni şi spune că are hemoragie…”. Eu, la acel moment nu mă aflam în spital, dar îmi dau seama că hemoragia organelor genitale în timpul sarcinii, este un semn grav al desprinderii placentei. Trebuie de acţionat de urgenţă. Atunci, îi spun prietenului: ”Chemaţi urgent ambulanţa şi aduceţi-o la mine în secţie. Acolo o să vă întîlnească cineva!” Sun la spital, îi rog să pregătească sala de operaţii şi să fie pregătiţi pentru o intervenţie de urgenţă. Colegii mei repede au pregătit totul, sala de operaţii era gata, medicii aşteaptau afară cu targa, în plină forţă. Aşteaptă 10 minute, 20, 40… Aproape peste o oră vine ambulanţa. Din ea iese o femeie, aparent sănătoasă. Medicul aleargă spre ea şi-i spune: ”Ni s-a spus că aveţi hemoragie?” Femeia răspunde: ”Am fost la toaletă şi pe hîrtia igienică a rămas o pată roz”. Toată echipa, pur şi simplu a muţit. Medicul i-a recomandat să procure o hîrtie mai fină şi să meargă acasă. Desigur, după asta mi-au spus tot ce-au avut de spus…

Da, desigur. Sunt paciente cu care menţinem relaţiile, comunicăm şi chiar prietenim cu familiile. De aceea, am posibilitatea să văd cum cresc aceşti copii. Cei mai mari dintre ei au acum 17, 18 ani.

Cele isterice. Desigur fiecare femeie care naşte este puţin panicată. În anumite situaţii acest lucru este chiar motivat şi potrivit. Cu toate astea, unele paciente exagerează acest „puţin”. Pe parcursul a 20 de ani de practică, am înţeles, că orice femeie se poate lua în mîini, dacă doreşte. E nevoie doar de dorinţă.

Cele deschise spre comunicare. E mult mai plăcut să lucrezi cu acele femei care sunt deschise şi au încredere în medic. Din păcate, uneori mă ciocnesc cu oameni foarte neîncrezători. Ei totul verifică în internet. (cu o ironie tristă) Desigur, internetul — este cea mai sigură sursă de informaţie. Bine, dar eu citesc nu doar internetul. Deţin toate revistele de „Obstetrică şi Ginecologie” şi multă altă literatură de specialitate. Noi medicii — învăţăm continuu, doar medicina este un domeniu, în care totul se schimbă foarte repede. Şi iată că mă sună o astfel de femei şi-mi spune: ”Mi-aţi prescris medicamente care conţin aspirină, iar eu am citit pe net, că aspirina este contraindicată pe timp de sarcină…”. Iar anume în cazul ei, aspirina nu doar că se permite, ci trebuie administrată. Dar, adesea este foarte complicat să le explici anumite nuanţe într-un limbaj accesibil.

Nu am aşa ceva. Dacă sunt convins de ceea ce spun (dar eu spun doar ceea ce ştiu cu siguranţă), păi eu le spun direct şi nu mă jenez.

(rîde) Da. Aşa glumesc moaşele mele. De fapt, eu consider că fiecare femeie gravidă e frumoasă în felul ei. Dar la mine, într-adevăr, vin adesea adevărate „modele” de frumuseţe. Chestia e că unul dintre prietenii mei lucrează într-o agenţie de modeling. Modelele se căsătoresc şi ele, la un moment dat, sunt însărcinate, iar el le recomandă să vină la mine. De asemenea, se întîmplă să mai vină antrenoare de fitness şi sportive (cred că informaţia se transmite de la una alta). De aceea, atunci cînd în secţie apare o nouă femeie frumoasă, cu o înălţime de cca180 cm, toţi rîd: ”La Leaşev iar a venit un model!”

Să te strădui să faci tot ce poţi şi să o faci cinstit. Dacă eu ştiu că cineva este mult mai bun decît mine într-un domeniu anumit, eu îndrept pacienta la el. Deoarece obstetrica şi ginecologia presupun un volum mare de cunoştinţe şi este practic imposibil ca un singur om să fie as în toate direcţiile.

Mda, este o întrebare foarte interesantă. Cred că fiecare femeie decide pentru ea. Dacă ea merge la naştere ca la o sărbătoare, atunci naşterea va fi pentru ea o sărbătoare. Însă dacă ea merge să nască ca o muceniţă, păi probabil că aşa şi va fi. Eu, totuşi, consider că naşterea e o sărbătoare. La noi, adesea, femeile sunt speriate de mame, prietene, vecine. Le povestesc istorii despre dureri insuportabile şi despre atitudinea grosolană şi indiferentă a medicilor. Nu le credeţi. Toată „durerea” e în „capul” femeii. Desigur pragul de durere este diferit de la o persoană la alta şi eu conştientizez asta. Şi totuşi, nimic straşnic în procesul naşterii pentru o femeie nu este. Printr-o gîndire adecvată şi o atitudine corectă — totul va decurge bine. Adesea 80% din timpul petrecut cu pacienta, eu îl pierd pentru a o linişti şi pentru a-i crea o stare psihologică potrivită.

În ceea ce priveşte personalul medical, pot să vă asigur că în mare majoritate, în spitalele noastre, medicii sunt foarte buni. În spitalul nostru, moaşele sunt specialişti de categorie superioară şi pur şi simplu femei eroice. În deosebi, ţinînd cont de faptul că, pentru un salariu mic ele fac o muncă colosală. Eu, în calitate de medic de categorie superioară, am un salariu mai mic decît al unui măturător de la Primărie, iar ele (moaşele) au unul şi mai mic.

Da, da…În plus, mai au şi ture de noapte. Iată aşa timpuri dificile trăim. În pofida tuturor acestor impedimente, tot personalul medical se străduie să facă tot posibilul pentru pacienţi. Dacă e nevoie — vor chema toţi specialiştii necesari, îi vor scoate noaptea din casă doar pentru a ajuta. Deşi salariile sunt mizere, mortalitatea perinatală şi maternă este la nivelul ţărilor europene. Iar acesta este cel important indicator al calităţii serviciilor medicale.

Părerea mea despre naşterea prin cezariană este una pozitivă, în cazul în care este cu adevărat necesară. După cum spun medicii — nu sunt operaţii mici, sunt complicaţii mari. Orice interveţie chirurgicală presupune anumite riscuri. De aceea, cezariana nu se face doar pentru că aşa îşi doreşte mama, dar fără indicaţiile medicului. Unele femei consideră că naşterea prin cezariană este mult mai uşoară decît cea pe cale naturală. De fapt, asta nu e aşa. Este demonstrat că riscul de moarte a mamei în timpul naşterii prin cezariană e mai mare de 10 ori, decît în timpul naşterii pe cale naturală. Sunt riscuri şi pentru copil.

Desigur, pentru medic, operaţia de cezariană este mult mai simplă. 30-35 minute de lucru „în voie” şi gata. În schimb naşterea fiziologică durează 14-16 ore. Şi totuşi, eu consider că intervenţia chirurgicală se face doar dacă este cu adevărat nevoie.

Am o atitudine foarte bună faţă de anestezia epidurală pentru operaţia de cezariană. Consider că este o metodă foarte bună. La administrarea acestei anestezii, mama este conştientă pe tot parcursul naşterii, medicul poate comunica cu ea, încuraja, susţine, iar ea îşi poate vedea îndată copilul. În plus, preparatele care sunt injectate, nu sunt atît de agresive ca cele care folosesc pentru anestezia generală, deci sunt mult mai inofensive.

Dacă este vorba de naşterea pe cale naturală, atunci atitudinea mea este mult mai sceptică. Aşa s-a întîmplat în practica mea că, după utilizarea acestui tip de anestezie, adesea trebuia să operăm pacienta. Încă nu pot spune sigur, care a fost cauza. Poate că eu încă nu am reuşi să găsesc abordarea corectă a acestei metode… Deoarece, este important să găseşti momentul potrivit pentru administrarea anesteziei epidurale. Dar mie mi se întîmplă aşa că, pînă eu conving pacienta, nu mai e nevoie de anestezie.

(se încruntă îngrijorat) Ştiţi, eu cred că fiecare trebuie să se ocupe de treaba lui. Treaba soţului — este de a face rost de un „mamut” şi să-l aducă acasă. Iar treaba femei — este de naşte copii. Eu glumesc adesea: „Dacă soţia este însărcinată, înseamnă că soţul deja şi-a făcut treaba bine.”. Multe femei îşi doresc ca soţul să asiste la naştere, pentru a vedea cît de mult ele suferă pentru a aduce copilul pe lume. În rezultat ele intră în rol, exagerează şi încep suferinţele „demonstrative”. Asta complică mult procesul naşterii. În plus, telefonul soţului sună continuu, deoarece toate rudele vor să ştie ce şi cum: „Ce se aude? A născut? Păi spune-le să–i facă ceva!”…

Cu siguranţă e mult mai simplu. Acuş o să vă arăt o carte impresionantă de obstetrică. Un exemplar unicat — ea are mai mult de 100 ani. (o scoate cu grijă) Iată, anul 1907. În această care sunt descrise metode de ajutor la naştere care demult nu se mai utilizează. Interesant este că în baza ei se poate observa cum a evoluat obstetrica.

Obstetrica modernă tot mai mult tinde spre optimizarea raportului dintre naşterea fiziologică şi naşterea operativă (cezariană, vacuum extracţia, forceps extracţia).

Mie îmi place această tendinţă. Sarcina nu este o boală, iar naşterea — este un proces firesc. Adică nu trebuie să tratăm dacă nu e cazul. Medicul trebuie să participe la naştere în calitate de „poliţă de asigurare”, în caz că ceva nu merge bine. Dar dacă totul se petrece în limitele normei, moaşa se poate isprăvi şi singură. Şi desigur, nu merită să administrăm medicamente, dacă se poate trece şi fără ele.

Mă bucură mult faptul că, noua generaţie de medici (printre ei sunt foarte mulţi tineri talentaţi şi cu perspectivă) se conduc de această tendinţă de „non-intervenţie” şi nu prescriu liste întregi de medicamente, doar „ca să fie”. Eu, în general, consider că implicarea exagerată a medicului în procesul naşterii trebuie să fie sancţionată.

Absolut negativă. Este o loterie. La 10 femei va trece cu bine, însă la cea de-a 11-a pot apărea complicaţii serioase. Cunosc un caz, cînd o femeie de 36 ani, prima naştere, prezentarea pelviană a fătului (în asemenea caz i s-ar fi indicat naşterea prin cezariană), a decis să nască acasă cu o „moaşă” care n-are nici cea mai vagă idee de medicină. Şi asta pentru o sumă considerabilă de bani. Din păcate totul s-a sfîrşit cu moartea copilului. Desigur, naşterea este un proces firesc, dar în acelaşi timp – imprevizibil. Cel mai obijduitor, în asemenea cazuri, este că nu poţi întoarce timpul înapoi.

(pauză) În primul rînd – în medicină nu există detalii. Nu există lucruri secundare. Trebuie să se ia totul în consideraţie, să ţii totul sub control şi să fii întotdeauna pregătit pentru lucruri neprevăzute. Medicii nu se pot relaxa niciodată. Acum ei stau relaxaţi, glumesc şi beau cafea, iar peste cîteva secunde lasă totul şi „zboară”. Şi desigur, nu totul depinde de noi. După cum spuneam anterior, fiecare insucces este o cicatrice pe inimă. La noi, aproape toţi medicii la vîrsta de 40 de ani sunt deja cărunţi, iar unii, deja, au suferit atacuri de cord…

În al doilea rînd – telefonul. El sună continuu. Odată am mers nu mai ştiu unde şi mi-am uitat telefonul. Timp de o săptămînă, s-au adunat 180 de apeluri nepreluate. Şi aşi fi înţeles, dacă aşi fi sunat doar în orele de lucru, dar sunt pacienţi care „stimează” foarte mult medicii şi timpul lor liber. De exemplu, o doamnă m-a sunat într-o zi de sîmbătă la orele 23 şi mi-a declarat că vrea să facă avort. Eu o întreb: „Acum?”, ia ea mi-a răspuns: „Păi trebuie să ne-nţelegem”.

Desigur multă sănătate. De asemenea, o atitudine pozitivă — este o condiţie foarte importantă pentru ca sarcina să decurgă bine!