International Language Training Center — lumea comunicării și a cunoștințelor, lumea prietenilor și a bunei dispoziții!

Cursuri de limbi străine:

Irina Budurin: despre Soroban și aritmetica mentală. Iată cum abacul japonez antrenează creierul copilului0

Irina Budurin: despre Soroban și aritmetica mentală. Iată cum abacul japonez antrenează creierul copilului

Prima dată când am văzut un băiețel care la 8 ani efectua operații de adunare și scădere la o viteză incredibilă, am zis că e copil-minune. Apoi am aflat că de fapt era vorba despre o tehnică de calcul pe care a început să o asimileze încă de la vârsta preșcolară, ceea ce l-a ajutat enorm atunci când a mers în clasa întâi.

Din curiozitate am căutat mai multe informații despre această impresionantă metodă de calcul. Așa am cunoscut-o pe Irina Budurin, fondatoarea ”Arithmetic Learning Centre”.

Irina mi-a povestit că este înconjurată de copii de la 18 ani și în decursul anilor în care a activat în calitate de profesor, a fost mereu în căutarea unei activități cu adevărat captivante pentru discipolii săi. Astfel a descoperit uimitoarea numărătoare japoneză — SOROBANUL, a urmat cursuri în R. Moldova, România, Rusia și Taiwan, iar astăzi insuflă copiilor din toate colțurile Moldovei, dar și de peste hotare dragostea pentru calcule aritmetice.

Irina, ce este aritmetica mentală?

O metodă japoneză de calcul pe o socotelniță numită Soroban. Este unica disciplină care antrenează creierul așa cum nu o face nicio altă știință. Pornesc ambele emisfere ale creierului. Cum se întâmplă acest lucru? Atunci când copilul încearcă să efectueze calcule, o parte a creierului vizualizează Sorobanul, iar cealaltă calculează.

La început copilul folosește Sorobanul, iar după ce se obișnuiește cu această socotelniță, învață a calcula lângă Soroban. Apoi abacul se ascunde și copilul e capabil să vizualizeze Sorobanul. Deci, nici într-un caz nu se calculează în gând, de altfel e imposibil în gând să efectuezi calcule cu așa cifre mari — de ordinul miilor și chiar milioanelor.

Și se crează impresia că acești copii au capacități neobișnuite ...

Da, pentru că se observă cum ei lucrează cu degețelele. Așa sunt obișnuiți — să ridice biluțele cu degetul mare și să le coboare cu degetul arătător. Și iată atunci când vizualizează Sorobanul, își imaginează că mișcă biluțele în sus și în jos. Sau o fac cu două mâini, atunci când sunt folosite și zecile sau sutele.

De la ce vârstă copilul poate învăța această tehnică de calcule aritmetice?

De la 5 ani, dacă cunoaște cifrele. Astfel, când merge la școală e foarte bine pregătit. Copiii mici calculează pe Soroban chiar și cu sute.

Deci, până la 14 ani se consideră că poate fi însușită această metodă. După asta e mai complicat, pentru că deja sunt obișnuiți să calculeze în gând.

Îi ajută aceasta să obține rezultate mai bune la școală?

Toți au rezultate, chiar și copiii care abia merg în clasa întâi. Asta se observă deja după 2-3 luni de lecții de aritmetică mentală. Și nu e vorba doar despre succes la matematică, excelează la toate disciplinele. Memorează mai ușor poeziile, învață mai rapid o limbă străină. Chiar am avut un copil pentru care istoria era o disciplină complicată, el nu reușea să însușească anii. Iar după lecțiile de aritmetică mentală, a început să obține rezultate foarte bune la istorie.

Cum se desfășoară lecțiile? La fel ca la școală?

Nu, nimeni nu vine ca la școală. Lecția e structurată în trei părți. Mai întâi facem exerciții, după care e lucrul la televizor și în ultima parte sunt jocurile. Ei de fapt cred că sunt jocuri obișnuite, dar fiecare asemenea joc e foarte bine gândit — dezvoltă gândirea, memoria, atenția, motricitatea etc. Fiecare joc are o anumită funcție.

La sfâșit de lecție sunt bomboanele. Niște bomboane simple, dar ei toți cred că sunt deosebite. Copilul are posibilitate să aleagă decât o bomboană pentru o lecție bine pregătită. De aceea pare atât de gustoasă, pentru că e doar una.

Lecțiile se desfășoară în grup sau individual?

Sunt și în grup, și individuale. În grup sunt de la 6 până la 10 copii, dar oricum se lucrează în mod individual. Pentru că fiecare are propriul ritm, cineva vrea acasă să efectueze un rând, altcineva zece rânduri.

E foarte interesant atunci când ajungem la etapa de jocuri. Acestea unesc copiii și îi învață să lucreze în grup, să fie responsabili de o anumită funcție.

O lecție durează 90 de minute și are loc o dată pe săptămână. În cazul copiilor mici (de grădiniță) — de 2 ori pe săptămână, a câte 45 de minute.

Pe lângă Soroban mai sunt alte materiale didactice?

Eu personal am elaborat caiețelele după care lucrăm, pentru că cele pe care le văzusem nu mi se păreau interesante. Am scris caiete pentru toate nivelele — adunare, scădere, înmulțire și împărțire. Respectiv acum îmi este mult mai comod, pentru că am inclus în caiete atât exerciții, cât și activități.

În cât timp copilul asimilează tehnica Soroban?

Cursul cuprinde 7 nivele. Și dacă primul nivel e un fel de încălzire pentru creier, de la nivelul II începe adevărata aritmetică mentală, unde creierul foarte mult lucrează. Se propun niște formule pe care ei le memorizează și trebuie să le explice, ca să adauge, de exemplu, o cifră.

La nivelul III e și mai complicat. Eu chiar consider că e cel mai complicat nivel, pentru că dacă copilul înțelege foarte bine nivelul III, atunci în continuare îi va fi foarte ușor.

Nivelul IV și V — la fel e adunare și scădere. Nivelul VI — înmulțirea, iar nivelul VII — împărțirea.

Durata unui nivel depinde de vârsta copilului. Dacă vorbim de exemplu de un copil de 8 ani, atunci primul nivel durează aproximativ 3 luni, nivelul II — 5-6 luni.

Pentru a trece toate nivelele e nevoie nu mai puțin de 2 ani.

E totuși o lecție de matematică. Copiii vin cu plăcere?

Eu am copii care adună bani din cei primiți de la părinți pentru cheltuieli de buzunar anume pentru a-și achita cursul de aritmetică mentală. Și ei depun foarte mult efort ca să obțină rezultate cât mai repede, pentru a trece la un nou nivel.

Copiii crează pentru mine cadouri, îmi aduc flori culese în drum spre centru. Motivul? Probabil e faptul că eu chiar lucrez din plăcere și iubesc foarte mult copiii.

Arithmetic Learning Centre organizează o data în an Olimpiada de aritmetică mentală, unde sunt invitați toți cei din R. Moldova care studiază Sorobanul. Anul acesta elevii dnei Irina Budurin au obținut 16 locuri premiante, copiii s-au bucurat de medalii, dilpome și trofee.

Ați vrea și copilul dvs să efectueze calcule mentale rapide și precise? Atunci nu ezitați să-l înscrieți la Arithmetic Learning Centre!

Chișinău: str. A. Mateevici, 27.
Hâncești: str. M. Sadoveanu, 11.
Telefon: 0 796 3-67-76

Îmi place

Dacă ați observat o greșeală sau o inexactitate în text anunțați-ne.

Informație de contact

Arithmetic Learning Centre — Cursuri de aritmetica mentală str. A. Mateevici, 24 Tel.: 079 63-67-76 www.taplink.cc/arithmeticlearningcentre

Comentariul dvs.

Dacă tema abordată v-a trezit interes, puteți să, lăsați un comentariu

Parteneri noi

Cele mai interesante

Teme populare a rubricii «Dezvoltare»

Articole populare a rubricii «Dezvoltare»